1 Martie … Un Mărţişor pentru fiecare

Mâine e 1 Martie, iar prin popor, o dată cu această dată vine si Primavara. Chestie cu care nu prea sunt de-acord, chiar dacă e doar un mit sau o legendă. Adică, poate că sunt fel de fel de tradiţii şi obiceiuri care atestă aşa ceva, dar mie unul nu-mi place. Mai nou cu incălzirea asta e prea dereglata vremea, şi cred că şi cei din lumea rurală nu mai folosesc acest “calendar”, dacă pot să ii zic aşa . Chestia care imi place e însă Mărţişorul :d. Chiar azi am fost şi eu prin oraş să cumpăr şi pe langă faptul că sunt majoritatea vândute de ţigani … pff ar trebui să le zic rromi cred, dar nu am să o fac, atâta timp cât nu-i suport, o chestie faină e că nu mai sunt împrăştiaţi ca anul trecut, când tot centrul era full. Acum sunt doar langă piaţă şi atat. Se pare că în sfârşit cineva de la administraţie  s-a gândit şi la oraşul asta.

Şi, să revin la Marţişor, m-am bucurat când am văzut câtă lume, majoritatea bărbaţi, umblau de la o tarabă la alta, căutau atenţi, se sfătuiau unii cu alţii, ceea ce înseamnă că oferitul mărţişoarelor nu e făcut doar de dragul tradiţiei, ci se mai pune şi suflet când este oferit sau cumpărat, cel puţin eu aşa fac :”> . Şi cred că nu neaparat mărţişorul e important, cât gestul.

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

La noi, un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

Totuşi, termin cu istoria şi criticile, eu am vrut doar să vorbesc despre ce reprezintă Mărţişorul pentru mine,  iar …

Cu ocazia acestei zile … doresc să ofer un Mărţişor şi un mic ghiocel, (pe cale virtuală că numai aşa se poate ) fiecărei domnişoare/ doamne care imi citeşte blogul.